E cald afara,
In suflet mi-e rece
Si-adaug drept povara
Clipa ce trece,
Deasupra ei, in zbor
Cu ai ei fiori de gheata,
Ce murmura usor
O oarecare povata
-de ura si amor-
Un trist preludiu al bucuriilor ce mor.
Nu, nu e zi de vara
Nici apus in iarna
Oricum ploaia de-afara,
Se inscrie in toamna,
Si-mi pare suspect
Cum frunzele de nuc
Iau vantu in piept,
Ce, pleaca?se duc?
Visele mele in locul nechibzuirii,
Iau forma despartirii.
Plecate-au fost
Iar eu, disper
Oare, mai are rost
Sa sper, ...,,sa sper",
Nu e potrivit
Nu mai e loc de speranta
A fost, n-a fost...
Voi spune eu cu eleganta,
Si poate viata-mi va aduce
Telul meu, pictat pe cruce.
Eu tip, chiar zbier
Ajung sa plang
Dar, indurare n-am sa cer
Sa cada norii de pamant,
Iar ceasul negru al noptii
Sa ticaie si pentru mine
Imi voi da si sufletul, caci mortii
Au parte si de-acel strop de bine,
E trist si frig, deci prin urmare
E pleadoaria unui oarecare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu