Stropi de ganduri

Imi ploua gandurile-n urma
Tristeti stravechi, un clopot suna,
Caci in neant, tot impreuna
Trecut-am boli, prin paza buna.

Ma-ntregesc, firesc
Punandu-mi intrebari in seri
Ce nu par a prevesti ceva
Nedespartite, oare candva

Clipele demult trecute,
Vor sta in loc,
Iar in zari necunoscute,
Apa va peti pe mult doritul  foc?

Ce sacrificii se asteapta
La portile cenusii,
E judecata cea mai dreapta,
Ori parfumul noptilor tarzii?

Ce dureros, ce incomod,
Imi va fi zambetu in piept,
In viata, prezentul ca un navod
Doar mie imi arata drumul drept.

Sange de sihastru

Din cerul negru ca flacara nemuririi
Din mizerabilul cristal
Devin un demon al iubirii
In Iadul meu, oras natal.

Furia sangelui ce curge
In padurea cu brazi falnici
Ma-mbie cu miresme surde
In ghearele Hadesilor psalmici.

Spre tainuirea propriu-zisa,
Adus-am dovezi din toate,
Colturile de iad din cripta
Par efemerice nestemate.

Se contureaza un cosciug
In frumusetea primaverii,
Iar din ,,mormanul" ars pe rug
Veni-vor semne ale disperarii.

Ciudata ar fi acum  tacerea,
Caci mult mai tipa sangele ce curge,
In vidul apoteotic urma,
Si-o va pierde inima ce plange.

Cusca viselor din mai

Bare de nisip, pereti de otel si acoperis de pamant
Nu m-au facut ceea ce sunt,
Voi scoate aschii din razele lunii
Ca sa ma ascund de unii.

Cavou, cavou si iar cavou,
Nu-mi spun nimic nou,
Ar fi frumos ca in nestire
Sa pun punct la aceasta devenire.

Voi fi oare biruitor,
Prin irelevanta cuvintelor
Nu, nu sunt poet sau scriitor,
Ci doar sunt pe scena lumii de decor.

Ca si altii, un amalgam de celule,
Axat pe un schelet moral,
Si de tendinte oarecum credule,
In nesfarsitul etern ideal.

El si restul decazutilor

Sfortarile sale de schelet la patru ace,
Se intrezareau prin ochii sai de un negru pamantesc
Devenise un obiect de amuzament ce face,
Un cadou intr-un cadru grotesc.

Aluziile venite din partea ingerilor incornorati
Il scrijeleau ca niste cutite
Peretii cerului, striati ,
I se imaginau in stalactite.

Dupa lovituri amiabile din partea celor multi,
Se vede nevoit sa-mbrace haina tacerii
Anii ce trec devin mai crunti
Si-i distrug speranta reinvierii.

Deviza

Sloganul mortii in nestire,
Imi acaparase telul
Statuia visului, din uimire
Nu mai credea in ,,tetea Aristotelu".

Din gurile cadavrelor impietrite,
Vazusei cale spre sublim
Duhoarea care ma ineaca,
E de vis si nu un chin.

In frunte cu deficitul probabilitatii,
M-aventurez pe marea nisipului gazos
Trec de limita intimitatii
Si ma-nscriu in banalul trist, hidos.

Mizerie

Devin una cu incertul,
Atunci cand imi descopar referentul
In lume, rai, iad si in toate,
Deviatiile necotrolate.

Cortina se ridica, pe un corp de marmura distrus
Vor iesi si demonii din noi pana la apus
Dar imi tai pornirea inca de la radacina
Ca un vampir ce se fereste de lumina.

Ce soare, ce entuziasm,
Cand sufletul meu de-altfel calm,
Infinge aschii de gandire in mine,
Transforma delicventul sentiment in bine.