,,Unde te vezi peste 5 ani?" e formula care m-a chinuit in trecut si inca ma mai chinuie. Vreti un raspuns sincer?
Peste 5 ani poti sa te vezi la morga (daca esti calcat pe trecerea de pietoni, asa cum se intampla in Iasi), poti sa fii bogat (daca ai castigat la Lotto 6/49), sau poti sa fi salahor si sa ,,dansezi" cu roaba pe santier (cum se poate intampla in cazul meu).
Tot ce imi pot dori acum e ca peste 5 ani sa duc un trai decent, sa mai tin legatura cu cativa colegi de facultate(care isi vor aduce aminte de mine ca ,,ala care spunea glume pe la ore in anul I, sau ala de n-are bani si ni se adreseaza de parca ar fi roman de peste Prut") si de ce nu, sa mai fac o facultate.
In ideea de a nu plictisi prea mult cu pledoaria mea, eu ma vad peste 5 ani pe un santier, sau la cules capsuni. Trebuie sa fiu sincer si realist: nu am sanse pe piata muncii din Romania!(care e in colaps)
Sper doar ca ceilalti colegi ai mei, cu aptitudini jurnalistice, sa ajunga ,,tot mai sus" si sa nu duca grija zilei de maine.
Eu am spus ce am avut de spus, restul e de umplutura.
Fiecare dintre noi a simtit fiorii unui inceput, fie ca au inceput sa plateasca rate la banca, fie ca s-au angajat undeva, fie ca au ajuns la facultate. La mine totul a pornit din liceu. Eram si inca sunt un copil de la tara care incearca sa reuseasca in viata asa cum poate el, fara prea mari asteptari si cu o buna doza de realism.
Imi aduc aminte si acum cat de ,,speriat" eram in liceu, cel putin in clasa a IX-a. Stiu ca in acea dimineata plecasem de la camin de la Liceul Agricol spre ,,colosul ideologic", Liceul Teoretic ,,G.Ibraileanu". Iasul era in acel moment un megalopolis, iar eu eram un aventurier preistoric. Fugeam cu geanta rupta pe la Supercopou, sa nu intirzii la deschidere, desi aveam destul timp eram agitat. Usor, usor, am trecut peste timiditate, mi-am facut prieteni si s-a terminat si liceul. Parca a fost o aventura de o zi.
Facand trecerea de la infantilitate spre cizelarea propriei identitati, am ajuns la Facultatea de Jurnalism, din cadrul UAIC. Chestia interesanta e ca spre deosebire de alti copii, eu nu vroiam de mic sa fiu fotbalist. Mai degraba, am fost prins de acest cliseu in liceu, eu vroiam sa fiu jurnalist. Primul meu articol l-am scris in clasa a VII-a, iar profa' de romana m-a indreptat spre aceasta facultate.
Nu ca ar fi fost un lucru rau, desi e posibil sa ajung la vorbele bunicului meu, care ii placea sa-mi spuna ,,sef de atelaj". Tin minte ca in prima zi de facultate am intrat intr-o sala arhiplina, iar profesorul care m-a impresionat si inca ma mai impresioneaza, dnul Dan Stoica, tinea o prelegere viitoarelor ,,Andreea Esca" si viitorilor CTP.
In sfarsit, prelegerea a luat sfarsit, eu am ajuns in camin si prima persoana pe care am cunoscut-o a fost Vali, un mujic ce-mi inducea un sentiment de teama.
Nu ma voi axa in prezentarea mea pe viata de camin, desi ar fi un subiect pe cat se poate de ,,delicios". Mai stiu ca ma asteptam ca dupa 3 ani de facultate sa lucrez la Pro Tv, ca prezentator de stiri. Cert e ca nu mai sper la acest lucru. Asteptarile din punct de vedere profesional au fost diluate de aerul rece al realitatii. Profesorii au fost asa cum ma asteptam: entitati care iti impartasesc din secretele lumii, doar sa le ceri acest lucru. In schimb, salile in care am invatat in anul I au lasat de dorit, ori erau prea mici, ori fusesera atinse de ,,inundatii". Asteptarile mele si-au gasit raspuns, dar doar in privinta corpului didactic, mai putin in privinta conditiilor din camin si a realizarii mele din punct de vedere profesional.
Voi elucida in postarea urmatoare acest mister, al viitorului meu. Bineinteles, intr-o maniera realista.
